Showing posts with label pasti. Show all posts
Showing posts with label pasti. Show all posts

Sunday, April 27, 2008

O vrajă în preajma Paştelui - Concertul Gheorghe Zamfir

Recent a avut loc în Sala Mare a Palatului din Târgu Mureş un concert pascal de caritate. Invitat de onoare a fost Gheorghe Zamfir, împreună cu orchestra sa alcătuită în întregime – cum am observat – din tineri. Ei îşi priveau şi îşi urmăreau maestrul la fel de fascinaţi ca şi publicul din sală. Când este atins de buzele lui Gheorghe Zamfir, naiul e răscolit de suflarea geniului.

Poate scoate sunete greu imaginabile, care pot re-crea natura în întregul ei, de la susurul apei, cântecul păsărilor, vârtejul viscolului, până la oftatul omului şi chiar lunecarea lacrimei. În concertul pascal, Gheorghe Zamfir a intrat în transă. Cu talentul şi credinţa sa, el e convins că darurile din muzica sa sunt înzestrate de Sus. „Dansul râurilor sacre” este una dintre creaţiile sale care ne pot transpune, pur şi simplu, pe un alt tărâm. Maestrul a spus – şi nu a spus-o din curtoazie – că printre râurile sacre se află şi Mureşul. Ne-a dus cu gândul la Dumnezeu şi la crearea lumii, în Ziua a 3-a, când apele au fost despărţite de uscat. Ne-a mai vorbit Zamfir despre numărul 5, numărul magic legat de om şi de Pământ, care cutreieră Biblia de la început până la sfârşit. Nu întâmplător, naiul maestrului este acordat în „sol major”, cea de a 5-a notă din gama „do major”. Rostirea rugăciunii cântate a fost o electrizantă îngemănare de momente dintre cele mai sensibile. Concertul s-a transformat într-un potop de linişte în care plutea numai sunetul naiului, cu adieri din doina românească ce te îndeamnă, parcă, să îngenunchezi în credinţă...

Un articol de: Alina Pogăceanu

Wednesday, April 16, 2008

Concert pascal de caritate



Vineri 18 aprilie 2008, ora 19:00, in sala mare a Palatul Culturii, Targu-Mures, va avea loc un concert pascal de caritate interpretat de Gheorghe Zamfir.


Tuesday, April 8, 2008

Decor de Film la Targu Mures - Bibliotheque Pascal

Tîrgumureşenii care au trecut prin centrul oraşului zilele acestea au avut parte de o surpriză nemaîntâlnită. Toţi au rămaşi uimiţi când au văzut decoraţiile de Crăciun (mii de lumini, globuri, cadouri) în luna sărbătorilor pascale ! Deşi pare de necrezut, este adevărat ! Chiar dacă Paştele bate la uşă, în centrul oraşului se împodobeşte bradul. Oraşul s-a transformat în platou de filmare ! S-a filmat patru zile, într-o căsuţă de pe malul râului Mureş. În centrul oraşului se vor filma (între orele 19:00 şi 07:00) câteva scene specifice sărbătorilor de iarnă. Aşadar, tîrgumureşenii se vor putea bucura de bradul frumos împodobit până luni dimineaţa… «Bibliotheque Pascal» se numeşte producţia ungaro-germană de lung metraj, care pare a fi interesantă, ţinând cont de nume grele ale cinematografiei care apar în distribuţie (Gheorghe Dinică, Andi Vasluianu, Orsolya Tőrők Illyes, Luca Hajdu, Orion Radieş, Oana Pellea, Răzvan Vasilescu). Producătorul şi scenaristul acestui film, Hajdu Szabolcs, s-a inspirat din realitate. Este vorba despre o tânără româncă, de etnie maghiară, care pleacă, obligată de către tatăl ei, la muncă în străinătate (unde va trece prin momente grele). Dacă filmul va avea un final fericit, sau nu, o să descoperiţi chiar dumneavoastră, undeva pe la sfârşitul anului. Bugetul alocat acestei pelicule este de aproximativ un million de euro. Săptămâna viitoare, echipa va pleca în Ungaria, unde după o pauză de şase săptămâni, vor reîncepe filmările.
Varianta video aici (sursa: informatia de mures)

  © Blogger template 'Ultimatum' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP