Showing posts with label timp liber. Show all posts
Showing posts with label timp liber. Show all posts

Wednesday, November 12, 2008

Cum am mancat un caine

Vineri, 14 noiembrie 2008, ora 19.00, la Teatru74 (in bastionul macelarilor din cetatea medievala din Targu-Mures), se joaca piesa de teatru "Cum am mancat un caine".

Autor: EVGHENII GRIŞKOVEŢ
Traducerea: BOGDAN RUDES
Regia: ADI ICLENZAN
Cu: THEO MARTON



Aceasta piesa este o monodrama, deoarece este o piesa de teatru jucata de un singur actor si anume Theo Marton.

Am fost si am vazut aceasta piesa, si mi s-a parut superba din mai multe puncte de vedere.

In primul rand pentru ca a fost poate prima piesa care m-a facut sa intru cu adevarat in povestea spusa de personaj, si anume Rusia, si Insula si Armata.
Piesa asta are ceva special, prin modul cum a fost scrisa si prin felul in care e jucata, te face sa te simti in mijlocul actiunii, in mijlocul povestii, in mijlocul amintirii.

Dupa ce ai vazut piesa si pleci de acolo, ai impresia ca pentru cateva luni chiar ai fost in armata, si parca il si cunosti pe generalul despre care se vorbea in piesa... DA ! DA ! si normal ca iti amintesti si ii dai dreptate personajului cand vorbeste copilaria lui, parca asa de tare seamana cu copilaria ta, si cu tot ce te inconjoara.

Aceasta piesa de teatru, nu e doar o piesa de teatru normala, e o frantura din viata cuiva, sau mai bine zis o frantura din viata tuturor celor care se identifica sau vor sa se identifice cu personajul.

Va recomand aceasta piesa, si datorita faptului ca nu va mai fi jucata mult timp. Pentru cei care nu au vazut-o si apreciaza teatrul, trebuie neaparat sa o vedeti. Si pentru cei care ati vazut-o deja, faceti exact asa cum fac si eu, mergeti si fiti inca o data spectatori, si traiti inca o data cele povestite in piesa.

Pretul unui bilet este de 10 lei, elevii si studentii au reducere 5 lei.

Pentru mai multe detalii: site-ul oficial Teatru74.r0

Wednesday, April 30, 2008

”Ziua Beţivilor”, de 1 Mai

Suntem obişnuiţi ca multe dintre sărbătorile creştine să coincidă ca si dată cu cele arhaice necreştine aşa şi sărbătoarea laică de 1 mai, cunoscută drept Ziua Muncii, corespunde cu o sărbătoare tradiţională românească numită Armindeni. Numită în popor şi “ziua pelinului” sau “ziua beţivilor”, 1 mai semnifică în tradiţia populară începutul verii.

Ziua pelinului provine, cel mai probabil, de la faptul că în această perioadă de început a lunii mai, a lunii lui Florar liliacul, numit popular şi pelin sau, în unele locuri, melin, înfloreşte oferind o mireasmă deosebită. Denumirea de Armindeni (Armendina, Armindin, Arminder) provine de la numele profetului Ieremia (armia deni – ziua lui Ieremia în slavă) din calendarul creştin. În unele regiuni din Banat şi Transilvania, Armindeniul este sărbătorit în ajunul Sf. Gheorghe - Sîngeorzul, pe 22 aprilie sau de Ispas sau Înălţarea Domnului. În esenţă, armindeniul este ramura verde sau a unui pom curăţat de crengi şi împodobit cu flori şi spice de grâu, simbolizând un vechi zeu al vegetaţiei, pentru că nu trebuie uitat faptul că întreaga pleiadă de sărbători tradiţionale din martie şi până la începutul verii are o strânsă legătură cu renaşterea naturii, cu biruirea vieţii în faţa morţii, cu renaşterea şi continuarea ciclului vieţii. Se spune că acest arminden proteja recoltele şi animalele din gospodărie, iar ramurile erau aduse din pădure cu o zi înainte de 1 mai şi erau păstrate în faţa casei până la seceriş, apoi cu acestea se făcea foc şi se cocea pâinea. În 30 aprilie femeile nu lucrau deloc, pentru ca vremea rea şi grindina să nu strice recolta de pe câmp. Din loc în loc şi de la regiune la regiune, acest obicei cunoaşte o diversitate de forme. Astfel, în anumite zone el poartă numele de pom de mai, iar în zona de sud-vest a ţării el este aşezat la casele fetelor nemăritate, oarecum asemănător cu obiceiul împodobirii porţilor la etnicii maghiari din Transilvania.Ramura verde a armindeniului are proprietăţi tămăduitoare, dar are şi rolul de a îndepărta strigoii, un alt înţeles fiind aducerea aminte de răstignirea lui Iisus pe cruce, de ramurile de finic atunci când acesta a intrat în Ierusalim. Tradiţia pomeneşte despre faptul că, pe vremea uciderii pruncilor de către Irod, la sfârşitul unei zile acesta punea câte o ramură verde pentru a ştii de unde să înceapă măcelul a doua zi.Revenind la practicile uitate, probabil, în foarte multe sate, putem aminti că în această zi nu se scoteau boii la arat, pentru că în caz contrar boii se puteau îmbolnăvi. În câmp sau la pădure se organizau petreceri câmpeneşti, unde se mânca, de obicei, carne de miel, şi se bea pelin şi vin roşu, cunoscut fiind faptul că în popor se spune că acest vin “schimbă sângele”. Dacă asociem aceste scene cu cele de azi, putem spune că acest “ieşit la verde”, expresia românizată a picnicului, îşi are originea în tradiţia străveche. În vechime, petrecerile erau excluse, dacă această zi cădea într-o zi de miercuri sau vineri.Nu numai aceste practici defineau ziua de 1 mai, ci şi cele privind prognoza meteo, deoarece fiecare sărbătoare este încărcată de o serie de semne prevestitoare ; astfel de 1 mai, de Armindeni trebuie să fie vreme bună, altfel 40 de zile vremea va fi mohorâtă sau indecisă.Am vorbit despre ceea ce au transmis actualei generaţii strămoşii noştri. Ce se mai păstrează astăzi sunt fărâme din cele mai sus amintite. Poate că grătarul în aer liber este cel mai frecvent utilizat pentru a marca acest eveniment. Cum foarte multă lume asociază 1 mai – Armindeniul cu “1 mai muncitoresc”, zi oficială liberă, există multe şanse ca o mică parte dintre tradiţii să fie şi anul acesta respectate.

Un articol de: Mihai Teodor Naşca

Sursa: Informatia de Mures

Tuesday, April 29, 2008

1 Mai - sarbatoarea micilor si a berii

Ziua Internationala a Muncii, 1 Mai, se sarbatoreste in toata lumea in amintirea miscarilor de protest ale proletariatului, ce au izbucnit in cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea, aceasta sarbatoare fiind cea mai mare a social-democratiei.

Cu timpul, 1 Mai a devenit sarbatoarea muncii in majoritatea tarilor lumii, diversele manifestari capatand amploare pe masura ce autoritatile au convenit cu sindicatele ca aceasta zi sa fie libera. in Romania, aceasta zi a fost sarbatorita pentru prima data de catre miscarea socialista in 1890.

In perioada regimului comunist, de 1 Mai, autoritatile organizau manifestatii uriase pe marile bulevarde, coloanele de muncitori in tinute festive fiind nevoiti sa scandeze lozinci si sa poarte pancarte uriase. Dupa anul 1990, importanta propagandistica a zilei a fost minimalizata, dar oamenii se bucura de acest eveniment sarbatorindu-l in aer liber, la iarba verde, la mare ori la munte, delectandu-se cu mancarurile traditionale: crenvursti sau mici si bere.

In Romania, ziua de 1 Mai a capatat tenta comunista odata cu venirea la putere a Partidului Comunist, in 1945. Cum comunismul, la fel ca si fascismul, facea din orice eveniment motiv de parada, au luat nastere miscari de propaganda si manifestatii, cu stegulete, formatiuni umane ce alcatuiau cuvinte de lauda, pancarte, flori, discursuri, cantari si 1 Mai muncitoresc in cinstea Partidului Comunist, dar si munca patriotica.

Daca multi dintre noi am citit prin carti ca data de 1 Mai a fost decretata de mult Ziua Internationala a Muncii, nu stiu cati dintre noi ne amintim ca ziua de 2 Mai este in mod normal Ziua Nationala a Tineretului, in care, conform deciziei guvernantilor, tinerii intre 18-35 de ani ar trebui sa aiba zi libera! Dar nu despre acesti tineri as vrea sa scriu acum, pentru ca mare parte se afla pe alte meleaguri, la munca, lasand goale satele patriei, dar si orasele foste monoindustriale (astazi somere), doar cu bunici si nepoti, unii uitati de ani buni. Ci despre tinerii de altadata, din acele vremuri, cand 2 Mai venea dupa 1 Mai muncitoresc, adica doua zile libere de Pastele comunist, pentru ca, in cel crestin, erau doua zile normale de lucru.

Imi amintesc cu amaraciune ca pe acele vremuri tinerii, care erau mandria tarii, defilau de 1 Mai, aducand omagiu conducatorului iubit, apoi puteau petrece, dupa cozi infernale, in diverse locuri din oras, unde tarabele scoteau un fum imbietor si berea se cumpara cu lada, pentru a evita o noua coada sau a ramane fara. Ramanand in acelasi amalgam de sarbatori, urmeaza alte trei zile care imi produc amintiri urate: 8 mai - ziua Partidului Comunist (bun prilej de discursuri nostalgice), 9 mai - Ziua Europei (alte discursuri, simpozioane, spectacole, artificii) si 10 mai - Ziua Regelui (din nou o sarbatoare pentru alti nostalgici). Avem asa un talent deosebit sa sarbatorim tot, laolalta, sarbatori pagane, crestine, medievale, comuniste, capitaliste, autohtone si de import, ca doar asa-i cu tendintele astea europene.

Liber la distractie

Una peste alta, cred ca cei mai multi dintre voi asteptati ziua de 1 Mai cu gandul ca poate-poate patronii ori sefii se vor invrednici sa dea iarasi ceva zile libere. Probabil ca multi va pregatiti sa fugiti de acasa, de 1 Mai, sa ocupati plajele, muntii, terasele, parcurile, cinematografele si spatiile verzi cu gratare. Fuga asta este simbolica. Eu cred ca si-a pierdut de mult semnificatia Zilei Muncii, dar a castigat simbolul fugii anuale de ciment, praf, masini, autobuze, sculatul de dimineata, cafeaua cu/fara zahar, machiatul ordonat dupa revistele de moda si aranjatul ciufului dupa ultimele tendinte, referate, cursuri, alergatul contra cronometru si tot asa.

Autor: Cornelia Popescu

Sursa: 9am.ro

Sunday, April 27, 2008

O vrajă în preajma Paştelui - Concertul Gheorghe Zamfir

Recent a avut loc în Sala Mare a Palatului din Târgu Mureş un concert pascal de caritate. Invitat de onoare a fost Gheorghe Zamfir, împreună cu orchestra sa alcătuită în întregime – cum am observat – din tineri. Ei îşi priveau şi îşi urmăreau maestrul la fel de fascinaţi ca şi publicul din sală. Când este atins de buzele lui Gheorghe Zamfir, naiul e răscolit de suflarea geniului.

Poate scoate sunete greu imaginabile, care pot re-crea natura în întregul ei, de la susurul apei, cântecul păsărilor, vârtejul viscolului, până la oftatul omului şi chiar lunecarea lacrimei. În concertul pascal, Gheorghe Zamfir a intrat în transă. Cu talentul şi credinţa sa, el e convins că darurile din muzica sa sunt înzestrate de Sus. „Dansul râurilor sacre” este una dintre creaţiile sale care ne pot transpune, pur şi simplu, pe un alt tărâm. Maestrul a spus – şi nu a spus-o din curtoazie – că printre râurile sacre se află şi Mureşul. Ne-a dus cu gândul la Dumnezeu şi la crearea lumii, în Ziua a 3-a, când apele au fost despărţite de uscat. Ne-a mai vorbit Zamfir despre numărul 5, numărul magic legat de om şi de Pământ, care cutreieră Biblia de la început până la sfârşit. Nu întâmplător, naiul maestrului este acordat în „sol major”, cea de a 5-a notă din gama „do major”. Rostirea rugăciunii cântate a fost o electrizantă îngemănare de momente dintre cele mai sensibile. Concertul s-a transformat într-un potop de linişte în care plutea numai sunetul naiului, cu adieri din doina românească ce te îndeamnă, parcă, să îngenunchezi în credinţă...

Un articol de: Alina Pogăceanu

Thursday, April 10, 2008

Targul de Cariere



Astazi 10 aprilie, am trecut pe la Targul de Cariere, targ organizat la Targu-Mures in incinta Teatrului National. Au fost prezente 21 de firme, printre care Auchan, Genpact, Metro, Terapia Ranbaxy, Siemens, Auto Top, Aiesec, E-on gaz. Firmele prezente aveau pregatite materialele publicitare si de informare pentru a putea prezenta mai bine locurile de munca oferite. Unele dintre firme aveau chiar si un formular de CV, asta daca nu ai venit cu el facut de acasa, care putea fi completat la fata locului de catre doritori.


Teatrul National, era amenajat doar la parter de catre firmele participante, fiecare avand un mic birou unde un reprezentant al firmei iti putea prezenta firma, locurile de munca disponibile, cerintele pe care le are firma si iti oferea materiale publicitare (fluturasi, reviste, pixuri, stickere, etc.)


Nu am putu sa nu remarc sediul AIESEC, frumos colorat in culorile specifice, alb, portocaliu si albastru, unde o persoana membra mi-a explicat despre platforma internationala a tinerilor AIESEC, despre munca in echipa, promovarea studentilor in domeniile in care sunt interesati cei inscrisi in AIESEC.


Pentru cei care inca nu au reusit sa ajung azi la targ, mai au la dispozitie ziua de Vineri, 11 aprilie 2008 pentru a vizita, pentru a depunde CV-uri si pentru a vedea "expozitia de joburi" prezente la targ.

Tuesday, April 8, 2008

"Schimb de Carti" la Targu Mures



"Schimb de Carti" este o serie de intalniri lunare ce se desfasoara in mai multe orase din Romania (si nu numai), simultan. Din fericire pentru cei din Targu Mures, Schimb de carti de desfasoara si in orasul nostru.

Cei care doresc se intalnesc la o data si intr-un loc stabilite dinainte, pentru a schimba carti intre ei, pentru a discuta intr-un cadru "cat mai liber si cat mai putin rigid", la un ceai, cafea, suc, bere etc. despre carti, autori si despre orice alte idei pe care le are fiecare. Intrarea este libera si oricine doreste poate participa.

Ultima intalnire a avut loc in data de 6 aprilie 2008 si a fost un fel de ediţie aniversară, cu toate că ploaia i-a ţinut pe mulţi în casă. Principalul subiect al discuţiei a fost concertul Metallica din iulie, iar în jurul lui s-au tesut alte mici conversatii despre ce va face fiecare vara aceasta, in materie de festivaluri.

Mai multe detalii despre ce este schimb de carti, cum se desfasoara si despre evenimentele puteti gasi pe site-ul SchimbdeCarti.ro , Schimb de Carti Targu Mures.

sursa: SchimbdeCarti.ro

  © Blogger template 'Ultimatum' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP