Ziua Internationala a Muncii, 1 Mai, se sarbatoreste in toata lumea in amintirea miscarilor de protest ale proletariatului, ce au izbucnit in cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea, aceasta sarbatoare fiind cea mai mare a social-democratiei. Cu timpul, 1 Mai a devenit sarbatoarea muncii in majoritatea tarilor lumii, diversele manifestari capatand amploare pe masura ce autoritatile au convenit cu sindicatele ca aceasta zi sa fie libera. in Romania, aceasta zi a fost sarbatorita pentru prima data de catre miscarea socialista in 1890.
In perioada regimului comunist, de 1 Mai, autoritatile organizau manifestatii uriase pe marile bulevarde, coloanele de muncitori in tinute festive fiind nevoiti sa scandeze lozinci si sa poarte pancarte uriase. Dupa anul 1990, importanta propagandistica a zilei a fost minimalizata, dar oamenii se bucura de acest eveniment sarbatorindu-l in aer liber, la iarba verde, la mare ori la munte, delectandu-se cu mancarurile traditionale: crenvursti sau mici si bere.
In Romania, ziua de 1 Mai a capatat tenta comunista odata cu venirea la putere a Partidului Comunist, in 1945. Cum comunismul, la fel ca si fascismul, facea din orice eveniment motiv de parada, au luat nastere miscari de propaganda si manifestatii, cu stegulete, formatiuni umane ce alcatuiau cuvinte de lauda, pancarte, flori, discursuri, cantari si 1 Mai muncitoresc in cinstea Partidului Comunist, dar si munca patriotica.
Daca multi dintre noi am citit prin carti ca data de 1 Mai a fost decretata de mult Ziua Internationala a Muncii, nu stiu cati dintre noi ne amintim ca ziua de 2 Mai este in mod normal Ziua Nationala a Tineretului, in care, conform deciziei guvernantilor, tinerii intre 18-35 de ani ar trebui sa aiba zi libera! Dar nu despre acesti tineri as vrea sa scriu acum, pentru ca mare parte se afla pe alte meleaguri, la munca, lasand goale satele patriei, dar si orasele foste monoindustriale (astazi somere), doar cu bunici si nepoti, unii uitati de ani buni. Ci despre tinerii de altadata, din acele vremuri, cand 2 Mai venea dupa 1 Mai muncitoresc, adica doua zile libere de Pastele comunist, pentru ca, in cel crestin, erau doua zile normale de lucru.
Imi amintesc cu amaraciune ca pe acele vremuri tinerii, care erau mandria tarii, defilau de 1 Mai, aducand omagiu conducatorului iubit, apoi puteau petrece, dupa cozi infernale, in diverse locuri din oras, unde tarabele scoteau un fum imbietor si berea se cumpara cu lada, pentru a evita o noua coada sau a ramane fara. Ramanand in acelasi amalgam de sarbatori, urmeaza alte trei zile care imi produc amintiri urate: 8 mai - ziua Partidului Comunist (bun prilej de discursuri nostalgice), 9 mai - Ziua Europei (alte discursuri, simpozioane, spectacole, artificii) si 10 mai - Ziua Regelui (din nou o sarbatoare pentru alti nostalgici). Avem asa un talent deosebit sa sarbatorim tot, laolalta, sarbatori pagane, crestine, medievale, comuniste, capitaliste, autohtone si de import, ca doar asa-i cu tendintele astea europene.
Liber la distractie
Una peste alta, cred ca cei mai multi dintre voi asteptati ziua de 1 Mai cu gandul ca poate-poate patronii ori sefii se vor invrednici sa dea iarasi ceva zile libere. Probabil ca multi va pregatiti sa fugiti de acasa, de 1 Mai, sa ocupati plajele, muntii, terasele, parcurile, cinematografele si spatiile verzi cu gratare. Fuga asta este simbolica. Eu cred ca si-a pierdut de mult semnificatia Zilei Muncii, dar a castigat simbolul fugii anuale de ciment, praf, masini, autobuze, sculatul de dimineata, cafeaua cu/fara zahar, machiatul ordonat dupa revistele de moda si aranjatul ciufului dupa ultimele tendinte, referate, cursuri, alergatul contra cronometru si tot asa.
Autor: Cornelia Popescu
